Salam alekom !
Cand am devenit musulmana unul dintre primii pasi a fost sa inteleg ce reprezinta salutul islamic "SALAM ALEKOM" , atat de raspandit in lume .Societatea romaneasca predominant crestina a luat mereu in deradere cuvantul "SALAM " ducandu-se cu gandul la stomacul lor si negandind ca totusi cuvantul provine dintr-o alta limba si cu siguranta inseamna altceva. Va rog sa imi scuzati modul de a relata lucrurile oarecum prozaic - cotidian dar daca as lua un citat dintr-o carte sau de pe net nu prea m-as simti bine sa dau doar copy/paste . Imi scuzati prin urmare modul "baladi" de narare .Povestile mele scrise aici se inspira din realitate , realitate ma face sa traiesc apoi gandesc si in cele din urma astern aici negru pe alb.Deci ce e cu "SALAM ALEKOM"???? Azi cineva ( de religie musulmana ) mi-a spus : nu te salut cu "salam alekom" ci doar cu "maa salama " pentru ca eu asa stiu si asa am auzit ca se saluta lumea in Egipt de 4 ani de zile si mi se pare ciudat ca tu esti singura care saluta la despartire cu "salam alekom".Am ramas oarecum contrariata si cu siguranta mi-am amintit cele invatate.Acum sa ma iertati si sa ma indrumati daca gresesc ! Eu am invatat asa .
Salutul in Islam este foarte important si denota calitatile omului iar cel care saluta primul este cel mai apropiat de Allah.
Unul din apropiatii Trimisului lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra lui ) a relatat ca l-a auzit pe acesta spunind ca atunci cand Allah l-a creat pe Adam ( pacea fie asupra lui ) i-a zis ca se duca sa salute adunarea de ingeri din fata lui si sa asculte cu bagare de seama raspunsul caci acesta va fi salutul lui si al speciei lui.Adam ( pacea fie cu el ) a salutat adunarea ingerilor cu "Pacea fie cu voi " iar ingerii au raspuns "Pacea si mila lui Allah sa fie cu tine ".
Prin urmare cand cineva iti da binete, iti ureaza pace tu trebuie sa saluti mai bine sau cel putin la fel . Daca cineva iti spune "salam alekom " tu trebuie sa spui "alekom salam wa rahmatullahi wa barakatu" sau cel putin " alekom salam ".
Cand intri intr-o casa ( alta decit casa ta ) nu intra fara sa ceri permisiunea si saluta locuitorii acelei case.Salutandu-i pe ei va fi o binecuvantare si pentru tine insuti/insati .De asemnea cand intri intr-o casa ( casa ta ) si nu e nimeni inauntru chiar si asa saluta pentru ca ingerii ce-ti pazesc casa te aud , salutandu-i pe ei va fi o binecuvantare pentru tine.
De asemenea cel ce se afla calare trebuie sa salute pe cel ce merge , cel care merge trebuie sa salute pe cel care sta , grupul cel mic sa salute grupul cel mare si cel tanar sa salute pe cel batran.Daca mergi pe drum cu cineva si in calea ta se interpune un perete, un copac sau orice alt obstacol care te face sa te desparti de persoana respectiva cand te reintalnesti saluta din nou.
Si mai stiu asa ca daca te intalnesti cu cineva sau ajungi intr-un grup de oameni trebuie sa saluti pe cei de fata si cand te desparti sau pleci din adunarea respectiva trebuie sa saluti la fel ca prima oara caci salutul de pace dintai nu este mai presus decit salutul din urma , amandoua avand aceeasi insemnatate si acelasi merit.
Daca am gresit cu ceva indrumati-ma si daca aveti completari adaugati-le.
Allah este Cel ce stie cel mai bine.