Intr-o dupa amiaza tarzie de vara, un om trecea prin piata orasului. In clipa in care auzi chemarea muezinului la rugaciunea de seara, privirea sa cazu pe silueta unei femei…Era ciudat de atragatoare, desi imbracata in valuri negre care o acopereau in intregime….Ea se intorse spre el, simtind parca privirea sa…si ii facu un semn, discret dar plin de inteles, inainte sa coteasca pe strada vanzatorilor de matase…Barbatul , ca fulgerat, isi simti inima prizoniera a acelei priviri, pentru totdeauna…
In zadar lupta impotriva inimii sale, oferind argument dupa argument, pentru a-si continua drumul..- nu era oare ora de rugaciune? – dar era prea tirziu: nu mai avea alta dorinta decit sa o urmeze…se grabi pe urma ei, coti in strada matasarilor, cu sufletul la gura, incercind sa o ajunga, pe femeia care, de altfel il astepta, departe, dincolo de multe alte pravalii, in celalat colt al pietei…Ea se intoarse si el zari parca , prin valul negru de muselina, sclipirea unui zimbet rautacios…cind ea – era poate o inchipuire? – ii facu semn din nou…Bietul om era ca scos din minti…Cine era ea?…Fiica vreunei familii bogate?…Ce voia de la el?…
Grabi pasii si coti din nou, in strada unde ea disparuse…Si tot asa…ea il conducea..de la distanta…mereu atragatoare…prin piata de arme…a vanzatorilor de ulei…a tabacarilor….tot mai departe de locul de unde plecasera…Barbatul se pierduse cu firea…Era nebuna? Il conduse tot mai departe, pina la marginea orasului…Soarele scapata si apuse , si acolo, in fata lui…era mereu ea…
Dupa ce strabatusera tot orasul, ajunsesera la salasul mormintelor…Daca ar fi fost in toate mintile, ar fi trebuit sa i se faca teama…insa lui nu-i trecu prin minte decit ca vazuse locuri de intilnire si mai ciudate…Ea il astepta, apoi cobori citeva trepte, si disparu in spatele unei usi de bronz a ceva care semana cu un cavou foarte vechi…O clipa de luciditate ar fi fost de ajuns, dar in starea de fata, nu mai exista intoarcere… barbatul cobori treptele si intra…
Inauntru, el zari alte trepte si o a doua usa, in spatele careia se zarea lumina…El pasi dincolo…si o gasi…intro incapere nebanuita, luminata de lumanari… era intinsa pe o sofa, acoperita inca de valurile ei negre…In dreapta ei, se afla ceva ca o fantana in podea…" Incuie usa, " spuse ea, cu voce inceata, aspra, aproape soptita , " si adu cheia ". El facu intocmai. Ea arata cu un gest lenes spre deschizatura din podea: " Arunc-o inauntru." O raza de ratiune paru sa strabata prin norii care ii acopereau fruntea si, daca cineva ar fi fost de fata, ar fi putut observa o scurta retinere …" Hai, arunc-o!" rise ea. " Nu ai pregetat sa nesocotesti rugaciunea, pentru a ma urma, nu-i asa?" El nu spuse nimic." Timpul pentru rugaciunea de seara se apropie oricum de sfarsit." spuse ea ironica. " De ce iti faci griji? Arunc-o! Doar vrei sa-mi faci pe plac." El intinse bratul deasupra deschizaturii si privi cum cheia cazu inauntru…
O senzatie de nedescris ii strinse inima, caci clipele treceau si nu se auzea nimic….Simti uimire, apoi groaza…" A venit timpul sa ma privesti…" zise ea si isi ridica valul, descoperind, nicidecum chipul unei fecioare, ci acela al unei oribile femei batrane, plin de zbarcituri, fara nici o urma de lumina in trasaturile ei invechite. " Priveste-ma bine." spuse ea. "Numele meu este Dunya, lumea aceasta. Eu sint iubita ta. Ti-ai pierdut tot timpul alergind dupa mine, si iata, acum, m-ai ajuns. In mormant. Fii binevenit , fii binevenit." Spunind acestea , rase si rase, pina se topi intr-o pulbere fina , care se risipi in nimic , in timp ce lumanarile se stingeau una cite una.
Sat Jul 11, 2015 3:43 am by 
